Menu

OMAGIUL LIMBII ROMÂNE (Grupaj dedicat Zilei Limbii Române)

OMAGIUL LIMBII ROMÂNE (Grupaj dedicat Zilei Limbii Române)

Printre sfintele sărbători ale poporului român este şi sărbătoarea LIMBII ROMÂNE - 31 august -, sărbătoare pe care, anul acesta (2015), o întâmpinăm cu un grupaj de poezii sub semnătura poeţilor : Horia Bădescu, Firiţă Carp, Geo Călugăru, Petre Crăciun, Florin Dochia, Vasile Groza, Carolina Ilica, Adrian Lesenciuc, Viorel Martin, Octavian Mihalcea, Eugeniu Nistor, Lică Pavel, Maria Sturdza-Clopotaru, Victor Gh. Stan, Ion C. Ştefan şi Niculae Tache. (Victor Gh. Stan)


 

RUGĂ PENTRU LIMBA ROMÂNĂ

În lumea asta de om şi câine,

în lumea asta de azi pe mâine

în care totul stă să se-amâne,

ce apărare ne mai rămâne?


 

Ce apărare ne mai rămâne?

Numai fiinţa limbii române.


 

Numai fiinţa limbii române

poate durerea s-o mai amâne,

zilei de astăzi, zilei de mâine.


 

Zilei de astăzi, zilei de mâine,

pâine spre fiinţă, fiinţă spre pâine

dă-ne-o nouă Sfinte Stăpâne!


 

Dă-ne-o nouă, Sfinte Stăpâne,

şi suferinţa

şi-ntreagă fiinţa

limbii române!

Horia BĂDESCU


 

SĂ IUBIM LIMBA ROMÂNĂ

Ca iubirea să apară, să învingă, să rămână

Cu metafore de rouă să iubim limba română

Ca iubirea să ne fie şi iubită și stăpână

Să nu uităm nici o clipă să iubim limba română

Ca iubirea să ne fie veşnicie de lumină

Zi de zi, noapte de noapte să iubim limba română

Ca iubirea să ne țină fruntea sus nu în țărână

Din pământuri până-n ceruri să iubim limba română!

Firiţă CARP


 

GRAIUL NOSTRU

De din vale de albine,

Graiul bunilor ne vine

Şi ne e lumină-n carte

Vindecându-ne de moarte.


 

De din vale de trifoi

Ca o sevă urcă-n noi

Dulce fagure de miere:

Graiul nostr-nviere.


 

L-am păstrat în noi mereu

Tata, mama, tu şi eu -

Să fie şi-n viitor

Izvorâre de izvor.

Geo CĂLUGĂRU


 

GRAIUL SFÂNT, NĂSCUT DIN BUNĂTATE

Limba noastră a venit din-nalturi,

Au adus-o păsări călătoare

Și ne-au dat-o nouă, cu iubire,

S-o doinim sub sălcii plângătoare.


 

Limba noastră a venit gătită,

Ca mireasa care ne cuvântă,

Au primit-o fetele în horă

Și băieți, la sărbătoare sfântă.


 

Limba noastră nu e numai limbă,

E chemare de copil cuminte,

Este muzica din miez de fluier,

Sângele ce crește din cuvinte.


 

Limba noastră a rămas, prin vreme,

Cartea veche de identitate,

Haina țărănească ce veghează

Graiul sfânt, născut din bunătate.

Petre CRĂCIUN


 

LIMBA ROMÂNĂ

Viaţa nu-i un cod de bare.

Ţara nu-i doar o-ntrebare.


 

Limba-i casa marii mume

Ce ne ţine drepţi în lume.


 

Suflet e, pădure, munte.

Limba este stea în frunte

Calului înaripat

Al oşteanului ce-a stat

Nopţi şi zile pază sfântă

Visului care ne-ncântă

Şi ne umple anul, veacul.


 

Limba-i pentru inimi leacul

Şi durerea e, şi dorul,

E nădejdea, e fiorul

Ce din tată-n fiu tot trece

Dragostea s-o desferece

Şi s-o zboare pe pământ

Cald şi veşnic legământ.


 

Limba nu-i un cod de bare.


 

E iubire, e culoare,

Este fulger rupt din soare,

Răspuns la orice-ntrebare.


 

Limba nu-i un cod de bare.


 

Florin DOCHIA


 

MEDITATIE LA PRUT

De ce vă legaţi de Prut tot timpul?

Considerându-l ca piatră de hotar

Mai bine istoria să învăţaţi

Nu el este vinovatul

Istorici, voi cei lipsiti de har

De-aceea România azi e-n două părţi.


 

Malurile lui n-au nicio vină

Nici apa ce curge-n Dunărea cea mare

Că-n ea s-a născut şi botezat Limba română

Cea hărţuită de voi şi ţinută în teroare.


 

De la Prut încolo nu se mai trece,

De la Prut încoace nu se mai vine

Doar dacă ai paşaportul la tine

Sau Prometeu de-ar fi să-ncerce

Să lumineze naţiile române!...

Vasile GROZA


 

MICĂ RUGĂCIUNE

(Variantă)

Ai grijă, Doamne, de măicuţa mea,

Că a îmbătrânit de-acum şi ea.

Şi toate i se scad şi i se ieu,

Că şi uşorul i se pare greu.

Ai grijă, Doamne, de măicuţa mea!


 

Ai grijă, Doamne, şi de fata mea,

Că-i singurică şi e singurea.

Şi are capul crud şi-ncrezător

Şi ia tot greul lumii în uşor.

Ai grijă, Doamne, şi de fata mea!


 

Ai grijă, Doamne, și de țara mea,

Dar, țara mea, mai mult e limba mea

(Cum au mai spus poeții altcândva)

Căci ea ne-adună neamul tot în ea;

Iar de-a scăzut pământul de sub el,

Hotarele de drept sunt scrise-n cer!


 

Ai grijă, Doamne, și de țara mea,

Ai grijă, Doamne, și de limba mea.


 

Ai grijă, Dooamne, și de mama mea,

Ai grijă, Doamne și de fata mea.

Ai grijă, între ele, şi de mine

Şi numa-n bine, Doamne, mi le ţine!

Că am rămas decât o grămăduţă:

O rădăcină,-un trunchi şi o mlăduţă.

Ne cruţă, Doamne, alţii nu ne cruţă!


 

Dar care, din noi trei, e mai bogată:

E mama mea, cu fată şi nepoată?

E fata mea, cu mamă şi bunică?

Ori eu, ce am şi mamă, am şi fiică,

Fiică fiind şi mamă totodată?!


 

Și-o țară am, nici mare și nici mică,

Nici prea săracă și nici prea bogată.

Și-o limbă moștenită, dar și dată.

O, floare roșă-galbenă-și-albastră,

Ce de noroc că limba mea maternă

E deopotrivă și a fetei mele

Cât și a țării noastre! Limba noastră.

Carolina ILICA


 

MIORIŢA

mi-e frunză işi zice ciobanul

coborând din roi de mioriţe

mie mi se face foame-n cântec

cu miros plăpând de ciobaniţe


 

mi-e stea işi rosteşte ciobanul

ca şi cum i-ar zice dragei mame

nechezând cuvintele chem toamna

şi o pipăi mi-e atât de foame


 

mi-e mie mai zice ciobanul

spânzurându-şi intre stele nedorinţa

eu citesc atent copilareşte

foamea-mi gadilă în talpă constiinta


 

între fluturi adormit ciobanul

zace nenăscut ca un cuvânt murdar

eu mănânc tăcut ca niciodată

prearostitele imagini din abecedar

Adrian LESENCIUC


 

LIMBA ROMÂNĂ

Limba noastră cea română

Este dulce și duioasă;

Este limba-n care mama

Mă chema să merg la masă.


 

Și în limba asta vie,

Când am început să cresc,

Am scris prima poezie

Și-am spus primul ”te iubesc!”.


 

Și cum timpul trece, roată,

Pe sub cetini și arțari,

Tot în limba cea curată

Ne-am făcut copiii mari.


 

Munții, Dunărea cu Delta,

Chiar și Marea când vuiește,

Dacă le asculți mai bine,

Cântă doina românește.


 

Limba noastră ne încântă

Și-o iubim cu tot firescu’

Fiindcă limba asta sfântă...

Ni l-a dat pe Eminescu!

București, 12.08.2015

Vorel MARTIN


 

ROȘU GALBEN ALBASTRU

mereu adorație

sau o zodie a vârfului

pentru că

roșul galbenul și albastrul

trăiesc între zăpezi înalte


 

limba română - timp sincer

sau vis incandescent

sau punct continuat

mai sus de sânge


 

Octavian MIHALCEA


 

RUGĂ DE SEARĂ

Templu de seară, limpede fântână,

prin care ne putem privi invers,

cum ne-am născut cu stelele în mână,

cum am rămas aici, în univers,


 

cum s-au topit păduri, coline, ape

şi cum atâtea neamuri au pierit,

când însuşi cerul ne plângea sub pleoape

cum nu ne-a fost genunchiul umilit...


 

Limbă română, zare înstelată,

în tine noi ne regăsim întregi –

harta din suflet n-a fost sfârtecată,

oricât au vrut-o împăraţi şi regi.


 

Ochiul tău pur sublimul nostru gându-i,

lamura ta-i ca rodul în amiezi –

cu flaut de vocale să ne mântui

de suferinţe mari şi de zăpezi...


 

Limbă română – ramură de pace

prin lacrimile soarelui imens,

cât grâu-n bărăgane se mai coace,

tu cu blândeţea ta să îl veghezi!


 

Eterna ta câmpie ne mai doare,

aşa cum ne-a durut în orice veac

istoria cu sânge şi sudoare,

nu în papuci de gală sau în frac...


 

Limbă română – cer de la Moldova,

apă la care-ngenunchem în rugi –

cu Eminescu limpezim noi slova,

pe lângă plopi albaştri când ne duci...


 

Fii tu lumina raiului de vară,

de-a pururi prin milenii să rămâi,

fii perna noastră simplă, de-cu-seară,

pe care-o punem lumii căpătâi !

1980

Eugeniu NISTOR


 

GRAIUL ROMÂNESC

Nemuritoare

Floare

E românescul grai

Ce crește-n ploi de soare

Pe un picior de plai.


 

Nemuritoare

Floare,

Care-și deschide-n vers

Petalele, să zboare

Cu ele-n univers

Luceafărul – o floare

De pe-un picior de plai,

La fel, nemuritoare

În românescul grai.


 

Și-nchipuind corole

În graiul strămoșesc,

Zidește-n noi Manole,

Minuni ce înfloresc

Mereu, în ploi de soare

Pe un picior de plai.


 

Nemuritoare

Floare

E românescul grai!

Lică PAVEL


 

DORUL DE LIMBA ROMÂNĂ

Fraţilor de neam şi sânge

Dorul vostru ne ajunge,

Şi fierbinte vă recheamă

Azi în România mamă!


 

La zi mare fraţi, surori

V-aşteptăm pe pod de flori

Să-nălţăm pod de lumină

Din inimă în inimă.


 

Că-n limba română-i cântul

Şi lacrima şi cuvântul,

Precum pruncul fără samă

Strigă româneşte mamă!


 

Doar Cotnarul mai dezleagă

Limba la o lume-ntreagă

Struguri-s curaţi şi buni

Picătură de străbuni.


 

Pe-a istoriei cărare

Nedreptatea ne-a fost mare

Ne-au călcat şi sfârtecat

Trupul Ţării noastre drag,


 

Când prin România Mare

Au făcut adânci hotare,

Au robit amar şi greu

Cernăuţi şi Chişinău.


 

Da-n Suceava la Cetate

Inima lui Ştefan bate,

Şi recheamă fraţi cu fraţi

Peste Prut, peste Carpaţi.


 

Fraţilor de neam şi sânge

Dorul de-acasă învinge;

Inimii nu-i pui hotare,

Ea iubeşte până moare!

Maria STURDZA-CLOPOTARU


 

AERUL PATRIEI

Mai dulce ca Limba

Pe care o vorbeşti

În cristelniţa vieţii

Este aerul patriei

Izvorât din lumina

De rădăcină a adâncului

Pe care ţi l-au lăsat străbunii

Să-l predai generaţiei

Care-ţi va piramida Timpul.

Victor Gh. STAN


 

LAUDĂ LIMBII ROMÂNE

M-am născut în lumina cuvintelor tale de dor,

M-am scăldat în bucuria cântecelor de leagăn

Pe care mama le învăţase de la mama sa

Şi aceasta de la o bunică de odinioară…

Nu ştiam, sora mea dragă, pe atunci

Că tu eşti liantul neamului nostru

Din generaţie în generaţie –

Şi că, odată însuşite cuvintele limbii române,

Pot să mă înţeleg cu oamenii din sat

Şi din alte localităţi, şi din toată ţara,

Ba chiar şi cu voievozii cei viteji ai istoriei!

Tu eşti livada înflorită a gândurilor mele,

Printre miresmele căreia

Mi s-au întrupat primele versuri –

Într-o carte de neuitat, pentru tine!

De aceea rostesc: – Slavă ţie, limbă română!

Tricolorul simţirii noastre fluturând

De pe culmea cea mai înaltă a Carpaţilor,

Spre ţinuturile îndepărtate, în timp şi-n spaţiu!

Tu eşti zborul strălucitor al privirilor noastre,

Alcătuit din cuvintele simţirii din totdeauna,

Speranţa noastră spre viitor, ca un lan aurit de spice

Foşnind toate la fel şi dăruite rodului!

De strajă îţi stau, ostaş al limbii române,

Îndrăgostit pe veci de frumuseţea ta !

Ion C. ŞTEFAN


 

MÂNDRIE

Multe stele

Se adună

Noaptea-n cer

Şi doar o lună.


 

Multe graiuri

Pe pământ

Şi doar unul

Este sfânt.


 

Eu sunt mândru

Că rostesc

Graiul dulce

Românesc.

Niculae TACHE

înapoi la partea de sus