Menu

Creații ale scriitorilor din filială

Creații ale scriitorilor din filială
Darul, de  Viorel Martin
 
Grâul iese prin zăpezi,
Crapă mugurii-n livezi,
Ghioceii scot la soare
Gingaşe făpturi de floare.
 
Mamă, te apleci încet
Peste file de caiet,
Arătându-mi cu răbdare
Pe "A" mare, pe "B" mare.
 
Mă gândesc să-ţi dau în dar
Floare din abecedar,
Din cireşe doi cercei
Sau, mai bine, ghiocei.
 
Mamă, bucuria mea,
Darul meu de ziua ta
Ghioceii îi întrece:
Un carnet... cu nota zece!

Floare de suflet, de Victor Gh Stan


Nu-ţi amăgi femeia
cu floarea din grădină.
Dă-i floarea de suflet,
Cu rădăcină!


Nu-ţi amăgi femeia
cu floarea din seră.
Dă-i floarea de suflet,
Ea speră!


Nu-ţi amăgi femeia
cu floarea etalată.
Dă-i floarea de suflet,
Fără a fi înşelată!


Nu-ţi amăgi femeia
cu flori artificiale.
Dă-i floarea de suflet,
Cu lumină-n petale!

Bucureşti, 08 martie 2018, ora 6:15
Victor Gh. Stan


Poveste cu ploaie, de Anastasia Popa
 
Era o după-amiază frumoasă de vară. Copiii ieșiseră afară, la joacă.
Dar, tocmai când jocul era în toi, cerul se întunecase, acoperit de nori negri. Semănau cu niște berbeci uriași cu lână plumburie. Se loveau cap în cap, iscând tunete și fulgere înfricoșătoare. Jocul se întrerupsese și copiii fugiseră în grabă pe la casele lor.
Apoi, începuse ploaia cu stropi reci și mari.
Andrei privea supărat pe fereastră umedă cum aceștia se rostogoleau alcătuind o perdea cenușie și dea
să. Se auzea un cântecel monoton care-l plictisea și mai tare.
-Uuf! Tare nesuferită e ploaia! ofta el supărat.
Deodată, auzi un ciocănit ușurel. Privi cu atenție și zări doi pitici fumurii care-i făceau semne prietenești.
După aceea, nu știu cum se petrecură lucrurile că băiatul se trezi alături de ei, alunecând pe fereastră că pe un tobogan strălucitor. În jurul lui erau nenumărați pitici care cântau veseli.
-Suntem piticii ploii, susurau ei.
-Mă numesc Pic! strigă unul dintre ei, rostogolindu-se la vale.
-Eu sunt Pic-Pic, rosti altul.
-Iar eu sunt Pic-Pic-Pic, apucă să rostească un altul, alunecând în viteză.
-Noi suntem Strop, Stropuleț și Stropișor apucară să rostească alții înainte să dispară.
 Erau foarte mulți și semăna, deslușind între ei aidoma picăturilor de apă, gândi băiatul, deslușind cântecul lor.
-Pic,Pic,Pic și Strop, Strop, Strop.
Înc-un Pic și înc-un Strop
Vieții să-i purtăm noroc!
Era de-a dreptul nostim jocul lor dar furat de el, Andrei nu avu timp să observe că ploaia încetase, că apăruse iarăși Soarele și că micii săi prieteni dispăruseră.
-Hei, unde sunteți, strigă el. Pic, Piculet, Strop, ce s-a întâmplat cu voi?
-Suntem aici, suntem aici!auzi nenumărate glasuri.
-Unde? Nu va văd deloc.
-Aici, la rădăcinile florilor, copăceilor, ierbii,s picelor de grâu, auzi el. Erau tare însetate. Întradevăr,f lorile iarbă frunzele parcă râdeau sub razele soarelui strălucitor.
-Aici, aici murmură un râuleț cristalin care curgea prin apropiere. Multe animale și chiar oamenii nu pot trăi fără apă.
-Privește spre cer, auzi alte glasuri. Suntem aici, în norulețul acesta pufos care se pregătește de drum. Soarele ne-a ajutat să urcăm. Plecăm la drum să ducem ploaia spre alte meleaguri.
Andrei se simți puțin rușinat că se suparase pe ploaie atunci când întrerupsese jocul copiilor.
Pretutindeni răsună un cântecel nou. Era frumos și vesel. Îl cântau împreună soarele, iarbă florile, copacii, păsările, natură întreagă. Și chiar inima lui.
 Cum se numea oare?
-Aha, știu! se lumina băiatul. Cântecul vieții!
-Cântecul vieții! Cântecul vieții! Pretutideni răsună asemeni unui imn de slavă.
înapoi la partea de sus